Trăieşte clipa
Un articol copiat de pe blogul lui Alin Fornade.
Gaşca lui Ioniţă, antivirusul Rapidului
Acesta e Rapidul. Un acrobat pe sîrmă, fără plasă de siguranţă. Îl priveşti cu inima strînsă. Nu ştii dacă pasul următor va fi ultimul, dacă va ajunge în siguranţă înapoi pe sol. În Giuleşti înveţi să trăieşti clipa, să te bucuri de viaţă. Sari gardul ca regretatul Dinică să-l aplauzi pe Ozon, scrii manifeste împreună cu Goanţă. Un club boem şi cu o fantastică putere de autoregenerare.
Aţi fi pariat că Rapidul va conta în lupta pentru titlu în acest sezon? O echipă unde nu poţi să-ţi faci planuri pe termen lung, nu poţi previziona bugetul, sfidează calculele hîrtiei în vremuri de criză. Isteria creată de AH1N1 umple conturile producătorilor de geluri antibacteriene. Cei ce-l contestă pe patronul Rapidului, trebuie să admită că George Copos are nas de afacerist. A intuit mina de bani. A mimat că se spală pe mîini de Rapid şi Taher a intrat în joc cu cîteva milioane de euro. Stache plusează cu o reţea de farmacii online unde se va distribui şi lecitina, ca să nu mai uite spectatorii din lojă la ce poartă atacă Rapidul. Fanii îi cer să-şi ia tălpăşiţa, Copos pleacă doar pe blog: “Intenţia mea de a mă retrage de la clubul Rapid nu are cale de întoarcere. Sufletul meu va rămîne însă pentru totdeauna alături de echipa din Giuleşti, indiferent ce se va întîmpla, fiindcă pentru mine Rapidul nu este o afacere, ci (aţi ghicit!) farmecul vieţii”.
4-1 cu Gaz Metan şi fotoliul de lider măcar pînă luni. “Scorul a fost prea dur”, recunoaşte căpitanul Costin Lazăr. Un fair-play pe care numai la o echipă trecută prin multe încercări îl poţi întîlni. O consolare pentru trupa lui Pustai, printre puţinele ce nu păcălesc fotbalul. A greşit Marius Avram, dar haideţi să uităm o zi de isteria arbitrajelor. Să ne amintim doar de pictura lui Spadacio şi de golul lui Pîrvulescu, genul de reuşită pe care o vedem la rezumatele din Bundesliga.
Rapidul are un nou purtător de cuvînt. Ioniţă ne asigură că povestea alb-vişinie merge mai departe. Nu te sperii uşor la 20 de ani. Ţi se pare un fleac să faci două ore din Popeşti-Leordeni pînă la antrenament, să aştepţi patru ani un antrenor care să-ţi facă loc în planurile sale tactice. Nu faci grevă că ţi s-a mărit contractul de la 12 milioane de lei vechi la 1.000 de euro pe lună, deşi pentru vecinul din vestiar sînt banii de buzunar pentru o noapte în club. Îi strîngi lîngă tine pe Răduţă, Păun şi Tene şi asculţi vuietul galeriei. Nu-ţi trebuie mai mult.
ali3n's Blog 