Ioan Suciu, scrisoare către Maria Costin
„Despre MARIA COSTIN ştim doar că s-a născut în anul 1909, că locuia cu părinţii ei în Cluj, vechea str.Mănăştur nr.51, şi că avea încă două surori, din care una locuia în Dej. La vârsta de 12 ani, în urma unei boli grave a rămas paralizată, ţintuită la pat timp de 58 ani. Datorită sprijinului moral al Episcopului Ioan Suciu, Maria Costin a renunțat la gândul sinuciderii şi a purtat creştineşte crucea suferinţelor. Din 1943, când a aflat despre drama ei, Episcopul a vizitat-o sau i-a scris, până în octombrie 1948, apoi a ajutat-o cu ruga înălţată din celula temniţei din Sighetul Marmaţiei, până în 27 iunie 1953, iar după aceea din ceata cerească a martirilor; unde spera că se va muta şi Maria Costin, care a mai rămas printre contemporani ca pildă de asumare a suferinţelor până în 13 ianuarie 1980.”
„Oradea, 14.X.1943
Stimată Domnişoară şi Copila mea în Isus,
De când V’am cercetat la Cluj în căscioara
preschimbată în Golgotă, m’am rugat în fiecare zi pentru D-ta. Am alergat departe să duc Cuvântul Domnului, aducător de pace şi lumină, şi am dus din suferinţele D-tale ca să mă asiste în caznă.
Porţi o comoară imensă pe care numai veşnicia V’o poate dezveli deplin! Nu are nici un rost să spun basme, să minţim pe cei ce sufăr, dintre care sunt şi eu, ca să ne înşelăm. Ar fi o nebunie să-mi prelungesc viaţa de jertfă, de mortificaţie, de nesomn şi neodihnă, mereu cu boală, dacă viaţa nu ar duce nici unde. Nu mi-aş împinge paşii desculţi pe cărări cu spini şi pietre dacă nu duc nici unde. Dacă uliţele vieţii nu ar duce nici unde, eu aş fi cel dintâi predicator care ar proslăvi sinuciderea în această grosolană lume păcătoasă, mizeră şi infectă, unde purtăm un trup luat la ţintă de toate suferinţele.
Dar drumul duce undeva – adevăr spun, nu Vă înşel cum nu vreau să mă înşel nici pe mine însumi – şi drumul vieţii duce la Dumnezeul fericirii. Trupul este un înveliş care ne dă prilej să întărim şi purificăm sufletul. Trupul rămâne pe drum, el, la înviere, mai târziu, va veni cu noi.
Vin în numele Bunului Dumnezeu să Vă spun că vrea suferinţele D-Voastre plată generoasă pentru o lume care se înneacă în plăceri. Coloanele care proptesc lumea sunteţi voi cei grav bolnavi.
Până la proxima mea scrisoare zi aceste rugăciuni: ”Dumnezeule Mare, fă-mă să cred şi să rabd cu iubire” – „Părinte Doamne, să treacă paharul acesta, dar nu cum eu vreau ci cum Tu vrei” – „Isuse, alătură suferinţele mele suferinţelor Tale spre mântuirea mea şi a lumii”.
Curaj şi încredere
Arhierească binecuvântare. +Episcop Ioan Suciu”
ali3n's Blog 