Discursul lui Steve Jobs la Universitatea Stanford – 2005

mai 15, 2011 at 19:33 (Ganduri aruncate pe-un post)

“Sunt onorat sa fiu aici cu voi astazi, la absolvirea uneia dintre cele mai prestigioase universitati din lume. Eu nu am absolvit niciodata facultatea. Sa fiu sincer, asta e cel mai apropiat moment de o absolvire, la care am participat. Am sa va spun 3 povestioare scurte din viata mea. Doar atât.

Despre unirea punctelor în viata

M-am lasat de facultate dupa 6 luni, dar am ramas în campus înca 18 luni. De ce am renuntat? Totul a început înainte sa ma nasc. Mama mea biologica era o tânara studenta care nu absolvise înca si a decis sa ma dea spre adoptie. Ea simtea ca trebuie sa fiu adoptat de o familie cu studii superioare, asa ca totul era aranjat ca familia unui avocat sa ma adopte. S-au razgândit în ultima clipa, pentru ca doreau o fata. Asadar, a fost sunata urmatoarea familie pe lista: “Avem un baietel, îl vreti?”. Noua familie a spus “Sigur”. Parintii adoptivi nu aveau facultate, însa au promis ca baiatul va avea una.

La 18 ani am ajuns la facultate. Una scumpa pe care se duceau economiile de o viata ale parintilor mei. Dupa 6 luni nu am vazut niciun rost în a merge la facultate, pentru ca nu întelegeam cum ma va ajuta sa îmi dau seama cine sunt si ce vreau sa fac cu viata mea. Am decis sa renunt la facultate si sa sper ca totul va fi în regula. Atunci ma simteam mic si neajutorat, dar când ma uit în urma îmi dau seama ca a fost una dintre cel mai bune decizii ale mele. În clipa în care am renuntat la cursurile obligatorii am putut merge la cursurile care îmi placeau cu adevarat si care erau de la diferite facultati. Nu era totul frumos. Nu aveam camera în campus, asa ca dormeam pe podea în camera unor prieteni. Strângeam cutii de suc si le vindeam pentru 5˘ ca sa îmi cumpar mâncare, iar în fiecare duminica mergeam 12  kilometri pe jos ca sa manânc o masa copioasa la templul Hare Krishna. Iubeam zilele de duminica.

Un curs care îmi placea foarte mult era cursul de caligrafie (era poate unul dintre cele mai bune din tara). Am învatat despre tipurile serif si sans serif, despre variatia spatiului între litere si care sunt lucrurile care fac un scris excelent. Mi se parea fascinant. Nimic din asta nu avea o aplicatie practica în viata mea. Însa peste 10 ani, când lucram la designul pentru primul Macintosh, am reusit sa punem tot ce învatasem atunci în arhitectura tipografica a Mac-ului.Daca nu as fi facut cursul de caligrafie, Macintosh nu ar fi avut tipurile de font-uri si posibilitatile de a scrie pe care le are acum. Si cum Windows a copiat Macintos-ul, probabil niciun computer din lume nu ar fi avut! Evident, ar fi fost imposibil sa unesc aceste puncte din viata mea înainte. Doar uitându-te în urma poti uni punctele.

Asadar, trebuie sa ai încredere ca, într-un fel, punctele se vor uni la un moment dat. Trebuie sa crezi în ceva: intuitie, destin, viata, karma, orice. Abordarea asta nu m-a dezamagit niciodata si a facut toata diferenta în viata mea.

Despre iubire si pierdere

Am avut noroc, am aflat devreme ce vreau sa fac în viata. Am pornit Apple în garajul parintilor mei când aveam 20 de ani. În 10 ani, compania a crescut de la un garaj la o companie de 2 miliarde de dolari si 4000 de angajati. De un an de zile lansasem Machintosh-ul, iar eu împlinisem 30 de ani. Apoi am fost concediat. Cum poti fi concediat dintr-o companie pe care ai fondat-o? Pai, când Apple era în crestere, am angajat pe cineva foarte talentat sa ma ajute, si pentru un an treaba a mers bine. Apoi viziunea noastra despre viitor a luat-o pe cai diferite si astfel au aparut disensiunile. Când s-a întâmplat asta, comitetul director i-a tinut partea, iar eu am fost dat afara. Munca unei vieti întregi era pierduta. Voiam sa ma retrag undeva departe, însa ceva nu ma lasa. Înca îmi placea ce fac, îmi placea munca mea. Am fost respins, dar înca iubeam. Asa ca am decis sa încep din nou de la 0. Atunci nu am înteles, dar acum stiu ca a fi dat afara a fost cel mai bun lucru pentru mine. Greutatea de a fi o persoana de succes a fost înlocuita de usuratatea de a fi începator din nou, mai putin sigur pe lucrurile din jurul meu. Am intrat în cea mai creativa perioada din viata mea. În urmatorii 5 ani am întemeiat compania Next si compania Pixar. Am cunoscut-o pe Laurene, care a devenit sotia mea. Am creat primul film animat pe computer si am ajuns cel mai de succes studio de animatie din lume. Apple a cumparat Next, iar tehnologia pe care o dezvoltam la Next este la baza companiei Apple astazi. M-am întors la Apple, iar Laurene si cu mine avem o familie minunata împreuna. Nimic din astea nu s-ar fi putut întâmpla daca nu eram dat afara de la Apple. A fost un medicament foarte amar, dar pacientul avea nevoie de el. Nu îti pierde credinta! Sunt sigur ca singurul lucru care m-a facut sa merg mai departe a fost dragostea pentru ceea ce faceam.

Trebuie sa descoperi ce iubesti. Asta e valabil si în munca, si cu oamenii. Munca va ocupa o mare parte din viata ta si singurul fel de a fi cu adevarat satisfacut este sa ai realizari frumoase. Si nu poti avea realizari frumoase decât daca IUBESTI ceea ce faci. Daca nu ai gasit înca, continua sa cauti. Nu te multumi cu putin. Asa cum se întâmpla cu toate problemele ce tin de suflet, vei sti când vei gasi. Iar pe masura ce anii trec, totul va deveni mai frumos. Sa nu uiti doar: nu te multumi cu putin!

Despre moarte

Când aveam 17 ani, am citit ceva ce m-a impresionat profund: ”Daca traiesti fiecare zi ca si când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate!”. Sa tin minte ca voi muri a fost cea mai importanta unealta pe care am avut-o ca sa iau marile decizii în viata. Pentru ca totul, toate asteptarile externe, toata mândria, toata rusinea si frica de esec, toate dispar în fata mortii, lasând doar ceea ce este important cu adevarat. Sa tii minte ca vei muri e cel mai bun mod de a evita capcana de a te gândi ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Nu exista niciun motiv sa nu îti urmezi inima.

Acum un an am fost diagnosticat cu cancer. Am primit diagnosticul la 7,30 dimineata: aveam o tumoare la pancreas. Nici nu stiam ce e ala pancreas. Doctorii mi-au zis ca sigur e unul din acele tipuri de cancer care nu pot fi tratate si, prin urmare, aveam sa mai traiesc între 3 si 6 luni. Mi s-a spus sa merg sa îmi fac ordine în treburi, pe limbajul doctorilor asta însemnând “o sa mori”. În seara acelei zile mi s-a facut o biopsie: mi-au bagat pe gât un endoscop, prin stomac si intestine, pâna la pancreas, si, cu un ac, au prelevat câteva celule din tumoare. Eu eram anesteziat, dar nevasta mea a spus ca doctorii au început sa plânga când s-au uitat la microscop. Era o forma foarte rara de cancer care se putea vindeca prin operatie. M-am operat si acum sunt în regula. Asta a fost momentul în care am fost cel mai apropiat de moarte si sper ca asta sa fie valabil înca câteva decenii. Acum, ca am simtit pe pielea mea, pot spune niste lucruri cu o mai mare certitudine decât când moartea era doar un concept pur intelectual.

Nimeni nu vrea sa moara. Chiar si oamenii care vor sa ajunga în rai nu vor sa moara ca sa ajunga acolo. Si totusi, moartea e destinatia tuturor. Nimeni nu a scapat de ea vreodata. Si asa si trebuie sa fie, pentru ca moartea este cea mai mare inventie a vietii. Agentul schimbarii. Curata vechiul pentru a face loc noului. Acum, voi sunteti noul, dar, în curând, veti fi vechi si veti fi înlaturati. Îmi pare rau sa fiu asa dramatic, dar acesta e adevarul.

Timpul fiecaruia este limitat, nu îl consuma traind viata altora. Nu te lasa înregimentat, adica nu trai dupa regulile altora. Nu lasa zgomotul parerilor altor persoane sa amuteasca propria ta voce interioara. Si, cel mai important, ai curajul sa îti urmezi inima si intuitia. Ele stiu deja ce vrei sa devii. Orice altceva e lipsit de importanta.

Va multumesc foarte mult. ”

< PS: Multumesc Alexandra pentru text >

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Only You

mai 14, 2011 at 00:08 (Muzica, Video)

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Cum sa tachinezi un caine

mai 12, 2011 at 18:25 (Fără categorie)

http://i.vplay.ro/f/embed.swf?key=utm8zaf2

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Wedding

mai 8, 2011 at 23:49 (Fără categorie)

joya and emre | wedding music video from David Robin on Vimeo.

Legătură permanentă Lasă un comentariu