Despre noi (Cartarescu)
Daca traiesti numai in Romania , e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fi izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fi uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva.
In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt
prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura. Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: „We agree to disagree” („am cazut de acord ca nu suntem de acord”). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale.
Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cu clientii.
Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem
vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi.
Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi.
In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti „in perioada” de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir.
Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii sunt proprii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata psihic, o societate isterica.
Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai. Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase.
Pot fi si alte explicatii obiective.
Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.
Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele si noii imbogatiti.
Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei.Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata
Teoria lucrurilor importante
Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri. Când ora a început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenti dacă borcanul este plin si acestia au convenit că era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf…. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin, iar acestia au fost de acord că era.
Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba iar acestia au răspuns în cor “pliiin”!
Profesorul a scos de sub catedră două ceşti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studentii au râs.
“Acum (a spus profesorul după ce hohotele s-au domolit), aş dori să înţelegeţi că acest borcan reprezintă viaţa voastră. Mingile de golf reprezintă lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sănătatea, prietenii si pasiunile voastre, şi că dacă totul ar fi pierdut în afară de acestea, viaţa voastră ar fi tot plină. Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi: serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mărunte. Dacă veti începe cu nisipul ( a continuat el), nu veţi mai avea unde să puneţi mingile de golf şi pietricelele. La fel şi în viaţă, dacă îţi irosesti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante pentru tine… Acordă atenţie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacă-te cu copiii, fă-ţi controale medicale periodic, ieşi cu sotia în oraş la cină, joacă golf; vei avea suficient timp altă dată să faci curat sau să repari cine stie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijă de mingile de golf, ele contează cu adevărat. Stabileste-ţi priorităţile, restul e doar nisip…” Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele două căni de cafea. Profesorul ia raspuns zâmbit: “Mă bucur că întrebi asta. Ele vor doar să arate că, oricât de plină ar părea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru două căni de cafea, împreună cu un prieten.”
Lectia fluturelui
Intr-o zi intr-un cocon a aparut o mica gaura.
Un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica. Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva.
Atunci omul a decis sa ajute fluturele. A luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic. Aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.
Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa poata zbura. Insa acest lucru nu s-a intamplat!
Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite. Nu a putut zbura niciodata!
Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta.
Morala: Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata. Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati. Nu am putea fi atat de puternici cum suntem. „Nu am putea zbura niciodata!”
Tu ce vrei sa auzi?!
Un bãstinas american si prietenul lui treceau, in centrul orasului New York, pe lângã Times Square in Manhattan. Era in timpul prânzului si strãzile erau pline de oameni. Masinile claxonau, frânele taxiurilor scârtâiau pe la colturi, sirenele zornãiau, sunetele orasului erau asurzitoare.
Deodatã, bãstinasul spune, „Aud un greiere!”
Prietenul sau spune: „Ce? Esti nebun? Cum poti sa auzi un greiere in gãlãgia asta!”
„Nu, sunt sigur!” a spus el, „Am auzit un greiere!”.
„E o nebunie,” i-a rãspuns prietenul.
Insa el asculta cu atentie un moment, si apoi se îndreptã, traversând strada, spre un ghiveci de ciment, in care cresteau niste plante. S-a uitat in ele si pe sub crengile lor, a descoperit un mic greiere.
Amicul sau a fost pur si simplu uimit. „E incredibil! Cred ca ai urechi supraomenesti!”
„Nu”, a spus bãstinasul. „Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei sa asculti.”
„Dar nu se poate!” a spus prietenul. „N-as putea auzi un greier, in asa o gãlãgie.”
„Da, într-adevãr,” a venit replica. ” Depinde ce este cu adevãrat important pentru tine . Hai sã-ti arãt!”
A bãgat mana in buzunar si a scos câteva monede, pe care, in mod discret, le-a scãpat pe trotuar.
Atunci, in ciuda zgomotului soselei aglomerate, care le surzea urechile, au putut observa pe o raza de 20 de picioare distantã, fiecare cap întorcându-se sã vadã dacã banii cãzuti nu erau ai lor.
„Ai înteles ce vreau sã spun?” a întrebat bãstinasul american. „Totul depinde de ce este important pentru tine.”
Bagajul vietii
Atunci când îţi începi viaţa ai în mână o valijoară.
Pe măsură ce trec anii bagajul tău însă se măreşte.
Pentru că sunt multe lucruri pe care le aduni pe parcursul drumului tău crezând că sunt importante.
La um moment dat al drumului tău înţelegi însă că devine insuportabil să cari atâtea lucruri.
Cântăresc prea mult
Atunci poţi alege:
? să te aşezi pe marginea drumului aşteptând ca cineva să te ajute: ceea ce e destul de dificil.
Pentru că toţi ceilalaţi care vor trece pe acolo vor avea propriul lor bagaj.
Rişti astfel să îţi petreci tot restul vieţii aşteptând.
? sau poţi dimininua greutatea, eliminând ceea ce nu-ţi foloseşte.
Dar ce ar trebui aruncat?
Începe în primul rând să scoţi tot afară pentru ca să poţi vedea ce se ascunde acolo înăuntru.
Prietenie – Iubire – Bunavointa – Tandrete – Generozitate – Bucurie – Simpatie -Speranta
Foarte bine!!!
E suficient, dar e ciudat faptul că… nu sunt deloc grele!!!
Însă ai şi altceva care cântăreşte destul de greu…
Forţează-te să le scoţi afară…
Of, e mânia: vai, cât cântăreşte!
Continuă să scoţi afară: neînţelegerile, teama, pesimismul,
Descurajarea aproape că te trage în jos şi te înăbuşă în această parte a valizei.
Acum scoate afară cu toată puterea ta ceva ce era ascuns în bagaj: este un zâmbet care rămăsese pe fundul valizei.
Mai scoate un zâmbet, şi încă unul, şi iată că la urmă iese fericirea…
Pune din nou mâna în valiză şi aruncă tristeţea.
Acum ar trebui să-ţi pui în bagaj răbdarea, pentru că se va arăta destul de necesară.
Fă în aşa mod încât să pui şi:
PUTEREA – SPERANŢA – CURAJUL – ENTUZIASMUL – ECHILIBRUL – RESPONSABILITATEA – TOLERANŢA – BUNA DISPOZIŢIE
Scoate şi orice fel de grijă, preocupare şi lasă-le la o parte.
Te vei gândi după aceea ce trebuie să faci cu ele.
Bine. Acum bagajul tău e gata, îl poţi folosi din nou.
Nu uita să faci acţiunea aceasta de mai multe ori în viaţa ta pentru că drumul este foarte lung!
Urgent
Urgent…
este deja, un ritm de viata… O modalitate de a-ti trai viata.
Urgent…
e un cuvant cu care traim zi de zi pe parcursul vietii noastre agitate si caruia i-am pierdut deja tot sensul de “graba” si “prioritate”.
Urgent…
e modul cel mai rau de a trai pe pamant, pentru ca in ziua in care plecam lasam neterminate lucrurile care intr-adevar erau urgente.
Urgent…
Este sa faci o pauza in viata ta agitata si, pentru un moment, sa te vezi si sa te intrebi: ce importanta are tot ceea ce fac?
Urgent…
e sa te opresti si sa vezi… cat de mare esti!
Urgent…
e ca atunci cand te plimbi pe strada sa-ti ridici privirea, sa-ti intorci capul si sa privesti in jurul tau; observa cerul, copacii, pasarile… oamenii!.
Urgent…
Este sa fim mai umani… mai frati!
Urgent…
Este sa stim sa pretuim timpul pe care ni-l cere un copil.
Urgent…
Este ca intr-o dimineata sa te trezesti devreme si sa privesti rasaritul, sa-i simti caldura si sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru un cadou atat de mare.
Urgent….
Este sa te simti viu cu trup si suflet!… Sa-ti vezi bratele, picioarele, corpul, inteligenta si sa vibrezi cu adevarat cu viata!
Urgent…
Este sa faci pauza un moment in timp ce muncesti, sa iesi afara , sa respiri profund si sa simti cum aerul iti umple plamanii si… Sa realizezi ca esti viu!.
Urgent…
Este sa le spui oamenilor din jurul tau ca ii iubesti, cat ii iubesti astazi, si sa nu astepti ziua de maine ca sa faci asta.
Urgent…
Este sa nu lasi ca viata sa-ti treaca intr-o clipa si ca, atunci cand privesti in urma, sa nu fii deja un batran care nu mai poate da timpul inapoi…
Peticul de pamant
Cu mult timp în urmă trăia un împărat care, într-una din zile, îi spuse călăreţului său:
– Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.
Sigur pe sine şi îndrăzneţ, călăreţul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte iar când obosea sau îi era foame nu se oprea deloc deoarece vroia să acopere foarte mult pământ.
A ajuns la un punct când a acoperit o suprafaţă substanţială de pământ însă, oboseala şi foametea l-au străpus lâsându-l fără pic de vlagă. Apoi s-a întrebat: “De ce m-am forţat atât de mult să acopăr o suprafaţă atât de mare de pământ? Acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să mă îngrop!”
Morala
Povestioara aceasta este foarte similară cu cea a călătoriei vieţii noastre.
Ne forţăm în fiecare zi atât de mult şi de tare pentru a face bani şi pentru a câştiga putere sau recunoştinţă. Neglijăm, din păcate, sănătatea noastră, timpul pe care ar trebui să-l acordăm familiei noastre, să ne dedicăm hobby-urilor pe care le avem şi, de asemenea, să apreciem şi frumuseţiile meleagurilor din jurul nostru. Într-o zi, când ne vom uita în urmă ne vom da seama că nu avem nevoie de chiar atâtea lucruri şi atunci nu vom mai fi capabili să întoarcem timpul înapoi pentru a recupera ceea ce am pierdut.
Viaţa nu este legată doar de a face bani şi de a câştiga putere. Cu siguranţă viaţa nu înseamnă numai muncă! Munca este necesară doar pentru a ne bucura de frumuseţiile şi plăcerile vieţii. Trebuie să existe o balanţă între: muncă şi joacă, familie şi timpul personal. Trebuie să te decizi cum să ţi echilibrezi viaţa ca să îţi fie cât mai bine. Defineşte-ţi priorităţiile, dă-ţi seama dacă eşti capabil/ă să faci compromisuri iar unele decizii lasă-le să fie luate pe baza instinctelor.
Fericirea este intenţia şi scopul vieţii, este întregul ţel al existenţei umane. Si atunci, ia-o mai uşor, fă ceea ce-ţi doreşti să faci şi apreciază fiecare zi. Viaţa este fragilă, viaţa este scurtă. Trăieşte un stil de viaţă echilibrat şi bucură-te la maxim!
ali3n's Blog 